Documente necesare:

  • cererea pentru eliberarea actului de identitate, semnata atât de minor, cât si de parinte/reprezentant legal;
  • certificatul de nastere, original si copie;
  • actul de identitate al unuia dintre parinti sau al reprezentantului legal;
  • documentul cu care parintele/reprezentantul legal face dovada adresei de domiciliu, original si copie;
  • certificatul de casatorie al parintilor sau, dupa caz, hotarârea judecatoreasca, definitiva si irevocabila, în cazul în care parintii sunt divortati, original si copie;
  • Contravaloarea cartii de identitate, in valoare de 7 lei, se achita la biroul de evidenta a persoanelor in momentul depunerii documentelor.

La împlinirea vârstei de 14 ani, minorul se prezinta la ghiseul serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, însotit de unul dintre parinti sau, dupa caz, de reprezentantul sau legal, de persoana desemnata din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenta sociala sau de persoana careia i-a fost încredintat în plasament, pentru a solicita eliberarea actului de identitate.